Razboi

„E un miracol. Cuvântul nui deloc prea puternic." Le Monde des Livres
Printre manuscrisele céliniene recent descoperite se află și două sute cincizeci de file conținând prima formă a unui roman care se petrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. La intersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluie experiența care se află de atunci în centrul existenței autorului: traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorul internațional de nebunie".
Povestea urmărește convalescența brigadierului Ferdinand din momentul în care, grav rănit, își recapătă cunoștința chiar pe câmpul de luptă și până la plecarea spre Londra. La spitalul din PeurdusurlaLys îi atrage atenția unei infirmiere deloc timide, se împrietenește cu proxenetul Bébert, trece de câteva ori pe lângă moarte și, în sfârșit, se eliberează de ceea ce îi fusese dat până atunci să trăiască.
Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluziei și al trezirii la realitate, pe care autorul nu la tratat niciodată până acum în forma unui text literar separat. La douăzeci de ani după 1914, trecutul, „mereu amețit de uitare", prinde „melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni". Dar acest trecut nu e uitat niciodată de tot, rămâne viu oricât timp ar trece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestui adevăr, la fel ca restul operei lui Céline.
„O carte viscerală, explozivă, care nu caută să transforme noroiul în aur, dar care, și așa, e o adevărată comoară." L’ Obs
„Céline face cuvintele să danseze întro nesfârșită beție, fără săi pese de gramatică și de conjugări, dar neuitând niciodată de ritm și de efectul narativ. E Céline, Céline adevărat, totul e atroce în el, dar mai ales femeile se dovedesc a fi personaje fantastice care nu se lasă duse de nas, nu depind de nimeni și nu se dau înapoi de la cei mai rău. Avem în față viața neînsemnată dintrun sat, ca la Flaubert ori Maupassant, dar în cuvinte pe care nar fi îndrăznit să le folosească nici SanAntonio. Céline nu șia recitit manuscrisul, și cu atât mai bine. Scrisul «la prima mână» are efectul unui obuz literar." Le Parisien