A cincea parte din seria DEMON Nimeni nu mai știe când și cum a început totul. Nimeni nu-și mai amintește prima noapte în care lumea a fost invadată de cohorte de demoni însetați de sânge. După secole în care oamenii au supraviețuit în adăposturi, sub protecția glifelor, Jardir s-a autointitulat Izbăvitorul și a pornit Sharak Ka, războiul final împotriva demonilor. Dar, în lupta lor, Jardir și Arlen, Omul Pictat, stârnesc ceva care ar putea aduce sfârșitul a tot ce iubesc. Arlen, Renna și Jardir pornesc într-o căutare disperată și aproape lipsită de speranță în cele mai întunecate adâncimi ale Răului. Conduși de Alagai Ka, prințul demonilor pe care îl țin captiv, se îndreaptă spre Miez, acolo unde Mama Demonilor e pe cale să dea naștere unei noi armate inepuizabile. „Creează dependență. O aventură palpitantă, care este, fără îndoială, cea mai mare realizare a lui Peter V. Brett de până acum.“ Robin Hobb „Chiar dacă se înnoadă armonios la tradiția unor autori de epic fantasy precum J. R. R. Tolkien, Robert Jordan ori George R. R. Martin, nu există, în literatura fantasy, nimic comparabil cu seria DEMON.“ Marian Coman, redactor-șef Armada