„O lucrare-etalon pentru generațiile următoare." – Booklist
La început, Pământul era un loc străin și neprimitor — aflat într-un flux chimic constant, acoperit cu mări învolburate și care își croia relieful prin erupții vulcanice neîntrerupte. În mijlocul acestui haos, a luat naștere viața. Primele organisme vii nu erau decât niște membrane întinse peste golurile microscopice din roci, unde jeturi fierbinți de apă bogată în minerale țâșneau din crăpăturile de pe fundul oceanului.
Aceste oaze de ordine au rafinat treptat generarea de energie, folosind-o pentru a crea mici bule, ca niște mici pumni încleștați, sfidători, împotriva lumii lipsite de viață.
Viața pe această planetă a continuat aproape în același fel vreme de milenii, adaptându-se practic la fiecare eșec cu care organismele vii sau confruntat și cunoscând o înflorire uimitoare, de la acele începuturi timide și până la povestea palpitantă și de necrezut a apariției omului.
În O (foarte) scurtă istorie a vieții pe Pământ, Henry Gee face o trecere în revistă a ultimelor 4, 6 miliarde de ani ai vieții pe Pământ cu un entuziasm molipsitor și o impresionantă rigoare științifică. Bazându-se pe cele mai recente descoperiri în domeniu și scriind într-un stil limpede și accesibil, autorul ne spune o poveste revelatoare despre supraviețuire și rezistență, care pune în lumină echilibrul delicat în care viața s-a aflat dintotdeauna.