Femeia din cabina 10 by Ruth Ware

Femeia din cabina 10

By

Description

Jurnalista Lo Blacklock tocmai a primit misiunea vieții ei: o călătorie de presă la bordul exclusivistului vas de croazieră Aurora Borealis, care pornește în voiajul său inaugural în Marea Nordului.
La început, călătoria e cât se poate de plăcută: cabinele sunt luxoase, cinele sunt încântătoare, iar oaspeții — eleganți și șarmanți. Dar, pe măsură ce Aurora Borealis înaintează pe mare, atmosfera devine terifiantă, iar Lo e martoră la ceea ce pare un coșmar înfiorător: o femeie e aruncată peste bord.
Și totuși, pare să nu lipsească niciun oaspete, așa că vasul își continuă voiajul nestingherit, în ciuda încercărilor disperate ale lui Lo de a-i convinge pe cei din jur că s-a întâmplat ceva extrem de grav.
"Un thriller intens și imprevizibil, cu acțiunea plasată pe un vas de lux, la bordul căruia se întâmplă ceva îngrozitor… Ware a scris o variațiune extraordinară pe tema femeii în pericol, cu o protagonistă curajoasă și un decor claustrofobic." - Sunday Times
"Un roman captivant ce îmbină stilul Agathei Christie cu atmosfera din Fata din tren." - The Sun
"Nimeni nu știe să construiască mai bine decât Ruth Ware o atmosferă înfricoșătoare fără elementul supranaturalului, iar Femeia din cabina 10 constituie dovada incontestabilă pentru oricine se îndoiește de asta." - New York Journal of Books
Ruth Ware a crescut în Sussex, pe coasta de sud a Angliei. Înainte să se apuce de scris, a avut meserii dintre cele mai diverse: chelneriță, librară, profesoară de engleză și ofițer de presă. În prezent, locuiește lângă Brighton împreună cu familia.
Femeia din cabina 10 a devenit bestseller Sunday Times și New York Times, iar drepturile de ecranizare au fost achiziționate de CBS Films.
Romanul ei de debut, Într-o pădure întunecată, a fost publicat în peste 40 de țări și a fost bestseller New York Times și Sunday Times. A fost nominalizat la British Book Industry Awards Book of the Year, secțiunea debut, iar drepturile de ecranizare au fost achiziționate de New Line Cinema.
Drepturile de ecranizare pentru televiziune ale celui de-al doilea roman al ei, Jocul minciunii, au fost cumpărate de Entertainment One în parteneriat cu Gotham Group.
Puteți afla mai multe despre ea pe www.ruthware.com.

More Ruth Ware Books