Roua dimineții by James Smith

Roua dimineții

By

Description

Este un fapt cunoscut că mulţi dintre cei ce fac parte din poporul Domnului trăiesc sub nivelul privilegiilor lor, și umblă în viaţă ca oamenii obișnuiţi, neţintind doar la slava Domnului. Acest lucru este regretabil și, deși doar Domnul Duhul Sfânt poate produce schimbarea pe care ne-o dorim în acest sens, totuși trebuie să folosim mijloacele harului și să le stârnim minţile curate prin reamintirea adevărurilor cardinale ale Evangheliei. În această colecție devoțională lucrare, autorul își propune să le vorbească tuturor celor din familia Domnului, acelora care vor să își pună deoparte câteva minute din dimineţile lor, în odăiţa personală, în casă, la bucătărie și chiar în mijlocul trudei de pe ogoare sau din birouri, străduindu-se să-i apropie mai mult de Dumnezeul și Tatăl lor milostiv. Dorinţa lui este să înflăcăreze puterea evlaviei, iar aceste mici piese de adevăr devoţional sunt scrise pentru a convinge, a mângâia și a corecta, pentru a aprinde flacăra devoţiunii și pentru a stârni sfinţenia inimii și a vieţii.

More James Smith Books