Povești spuse pe limba apei by Ava Reid

Povești spuse pe limba apei

By

Description

„Incandescent, sensibil și sălbatic.“ Rebecca Ross, autoarea romanului Rivali divini
Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge. Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului autor, Effy simte că acesta este destinul ei. Dar Conacul Hiraeth este o sarcină imposibilă: o casă plină de mucegai, părăginită, gata să se prăbușească în marea flămândă. În plus, Effy constată că altcineva și-a stabilit deja domiciliul temporar acolo. Preston Héloury, un tânăr student la Literatură, pare hotărât să demonstreze că autorul favorit al lui Effy este un impostor. În timp ce analizează moștenirea lui Myrddin, adunând indicii din scrisorile, cărțile și jurnalele sale, cei doi studenți rivali descoperă că fundația casei nu este singurul lucru în care nu pot avea încredere.
Forțe întunecate, lumești sau magice, conspiră împotriva lor, iar adevărul i-ar putea duce pe amândoi la pieire.
„O atmosferă pătrunzătoare și minunat de intensă.“ Rory Power, autoarea romanului Sălbaticele, bestseller New York Times
„Povești spuse pe limba apei are tot ce-i trebuie: un basm întunecat, o idilă delicată, un mister istoric obsedant și un omagiu mustind de furie înăbușită adus celor cărora le-au fost furate istoriile. Mi-a plăcut la nebunie.“ Alix E. Harrow, autoarea romanului Cele zece mii de uși ale lui January
„O scrisoare de dragoste adresată poveștilor și tuturor celor reduși la tăcere sau uitați când poveștile au fost spuse.“ Allison Saft, autoarea romanului O magie de neîmblânzit
„Romantică, întunecată și tulburător de misterioasă. Mă voi gândi la această carte multă vreme.“ Erin A. Craig, autoarea romanului Casa de sare și amărăciuni
Ava Reid este autoarea romanelor fantasy The Wolf and the Woodsman și Juniper &Thorn, foarte apreciate de critică. După ce a absolvit Colegiul Barnard obținând o diplomă în științe politice, s-a mutat la Palo Alto, California, unde continuă să frecventeze bibliotecile universitare. Povești spuse pe limba apei este primul său roman care se adresează tinerilor.
„Neîndurător ca marea în creștere și ademenitor ca târgul încheiat cu o zână.“ Melissa Albert, autoarea romanului Crângul de alun
„Bogată în mituri, superstiții și ploi care cad din abundență peste vechi case în ruină. O lectură plină de satisfacții.“ Kendare Blake, autoarea romanului Trei coroane întunecate

Preview

More Ava Reid Books