Viața este grea by Kieran Setiya

Viața este grea

By

  • Genre Philosophy
  • Released
  • Size 1.66 MB

Description

„Viața, prieteni, e grea — iar noi trebuie să spunem răspicat asta. E mai grea pentru unii decât este pentru alții. În decursul vieții noastre toți trecem prin vânt și ploi, dar, în timp ce norocoșii se usucă lângă foc, alții sunt făcuți ciuciulete de furtuni și inundații, atât literalmente, cât și metaforic.
Așadar ce e de făcut? Nu există leac pentru condiția umană. Însă, după douăzeci de ani în care am predat și am studiat filosofie morală, sunt de părere că aceasta poate fi de ajutor." – Kieran Setiya
Printr-o scriitură captivantă și o argumentație clară, Kieran Setiya, profesor la MIT, arată că cea mai pertinentă cale de a construi o viață cu adevărat bună ține mai degrabă de încercarea de a te confrunta cu realitatea decât de tendința oarbă de a te agăța de un ideal simplist de fericire permanentă. Bazându-se pe filosofia antică și modernă, precum și pe ficțiune, istorie, memorii, film, comedie, științe sociale și povești din experiența autorului, Viața este grea aduce mângâiere și compasiune. Accesibilă, plină de căldură și de bună-dispoziție, această carte oferă o hartă pentru a naviga pe teren accidentat, de la traume personale la nedreptățile și absurditatea lumii.
„A citi această carte este ca și cum ai vorbi cu un prieten atent care nu-ți spune niciodată să te înveselești, dar, oferindu-ți o companie blândă și o schimbare de perspectivă, oricum te face să te simți mai bine." – The New York Times Book Review
„În sfârșit, un filosof abordează sensul vieții și vine cu răspunsuri utile." – Sunday Times
„Orice încercare a unui filosof de a ne ajuta să trăim bine – nu în ciuda suferinței umane, ci în deplina recunoaștere a acesteia – este un răgaz binevenit de la atâtea teorii filosofice prea ordonate ale bunăstării umane. Un tratament mai onest și mai uman este de mult așteptat și, chiar dacă în cele din urmă nu sunt consolați, cititorii se vor găsi cu siguranță mai conectați la propria lor umanitate, citind și reflectând asupra acestei cărți." – The Wall Street Journal

More Kieran Setiya Books