Ai grija de viata, de tine, de ceilalti si de natura by Christophe André

Ai grija de viata, de tine, de ceilalti si de natura

By

  • Genre Psychology
  • Released
  • Size 22.71 MB

Description

Cum îmi pot îmbunătăți viața? Ce pot face ca să mă simt mai bine în pielea mea, în casa mea și în mediul meu? Prima soluție, și cea mai la îndemână, pe care ne-o propun autorii acestei cărți, este să ai grijă… adică să practici o atitudine de valorizare și respect pentru viața însăși. S-a dovedit că toate ființele vii, inclusiv Terra, sunt interconectate și interdependente – de aceea, doar luând în considerare întregul putem începe să vindecăm părțile.
Proveniți din domenii diferite (filosofie, psihologie, neuroștiințe, mindfulness, budism, arhitectură, psihiatrie, asistență socială), autorii cărții se întâlnesc în jurul numitorului comun pe care-l constituie dragostea pe care o arată vieții și hotărârea de a o ocroti, în toate formele sale. Împărtășindu-ne din propria experiență și oferind răspunsuri practice la întrebările noastre, ei ne arată cum putem schimba mentalități și perspective, pentru ca, în noua paradigmă a interconectivității, să ne putem îngriji de noi, de ceilalți și de ceea ce ne înconjoară.

More Christophe André Books