Traducere de Andrei Pogăciaș
„Kim Ghattas povestește ultimii 40 de ani de istorie ai Orientului Mijlociu folosind suspansul, documentele, observația directă, investigația jurnalistică. E mai mult decât o Șeherezadă modernă bine documentată, e o scriitoare plină de farmec, o jurnalistă care a strâns ani de zile informații de tot felul despre o lume care se scufundă și se repliază periodic, de fiecare dată într-o mare de sânge. Dincolo de violențe, autoarea ne pune față în față cu personaje bine construite, care au zguduit din umbră, de pe eșafod sau de pe scenă nu doar Orientul Mijlociu, ci și Occidentul.“ — SABINA FATI, autoarea bestsellerului Singură pe Drumul Mătăsii
„Kim Ghattas zugrăvește portretele tulburătoare ale zeloților ucigași, alături de cele ale reformiștilor care au propovăduit moderația până când au fost exilați sau asasinați. O felie de istorie contemporană, extraordinar de bine documentată și scrisă cu rafinament.“ — The Wall Street Journal
„Kim Ghattas ne înfățișează ultimele patru decenii de istorie a Orientului Mijlociu ca pe un fel de Epocă Întunecată a islamului, o lume obscură, învăluită într-o cortină de violență, misoginism și extremism religios. Dorind să înțeleagă cum a fost cu putință așa ceva, ne amintește nu doar de un trecut mai luminos, ci și de un posibil viitor plin de speranță.“ — ANNE-MARIE SLAUGHTER, CEO al think-tank-ului New America
„Tumultuoasa istorie a mistuitoarei și necontenitei ostilități dintre Arabia Saudită și Iran se citește pe nerăsuflate, ca un roman.“ — The Sunday Times
„«Ce s-a întâmplat cu noi?» Întrebarea ne bântuie și acum în lumea arabă și musulmană. O repetăm ca pe o mantră. O veți auzi din Iran până în Siria, din Arabia Saudită până în Pakistan, precum și în țara mea, în Liban. Pentru noi, trecutul e o țară diferită, care nu e împotmolită în ororile omorurilor sectare; un loc mult mai liniștit, fără intoleranța îngrozitoare a zeloților religioși și a războaielor fără sens și aparent fără sfârșit. Întrebarea s-ar putea să nu-i frământe pe cei mai tineri, care nu-și amintesc o altă lume, sau pe cei ai căror părinți nu le-au povestit despre cum în tinerețe recitau poezii la Peshawar, dezbăteau idei marxiste până târziu în noapte în barurile din Beirut sau mergeau pe bicicletă la picnicuri pe malul fluviului Tigru, la Bagdad. Întrebarea ar putea să-i surprindă și pe cei din Occident, care presupun că extremismul și vărsarea de sânge de azi au fost întotdeauna regula.“
