Miturile fondatoare ale popoarelor scandinave, rescrise pe înțelesul celor mai tineri cititori, cu farmecul poetic și harul de povestitor al biografului lui C.S. Lewis.
Această adaptare a străvechilor povești nordice vine ca o rafală înghețată tocmai din regatul îndepărtat al copilăriei.
– The Guardian
Poveștile lui Lancelyn Green se citesc uneori ca basmele fraților Grimm, alteori ca fragmente din Apocalipsă, dar rămân întotdeauna fidele unui anumit spirit nordic. Înfruntările zeilor și uriașilor, importanța puterii și istețimii, certitudinea morții chiar și în rândurile zeităților le oferă acestor povești o profunzime negăsită în miturile grecilor și romanilor.
– Josh Mosey
Miturile au o mare putere, iar miturile nordicilor se numără printre cele mai puternice din întreaga lume. Când vei citi această carte, vei putea, la rândul tău, să călătorești peste podul de curcubeu și să intri în lumea stranie, violentă a zeilor vikingi.
– Michelle Paver
O poveste bună îți spune întotdeauna ceva ce nu știai despre tine – fie că este vorba despre o calitate ascunsă, o mare temere sau un gând pe care nu îl puteai exprima. Miturile nordicilor spun povestea unor personaje fascinante, încercate în fel și fel de peripeții. Pe tărâmurile lor friguroase, întunecate și bătute de vânturi îi vei întâlni atât pe bravul Thor și pe înțeleptul său tată, Odin, cât și pe vicleanul Loki, de-a lungul unor întâmplări pline de magie și fapte eroice.
Protagoniștii acestor povestiri – zei, uriași și oameni deopotrivă – pornesc în aventuri menite să le dezvăluie lucruri uimitoare atât despre ei înșiși, cât și despre lumea înconjurătoare. Citește saga Ragnarökului dacă vrei să afli care este soarta eroilor scandinavi și cum te pot învăța ei mai multe despre tine.