Povestea Mea by Michelle Obama

Povestea Mea

By

Description

Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m-a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi-a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să-mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m-au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit. —FRAGMENT DIN PREFAȚĂ AUTOBIOGRAFIA FOSTEI PRIME DOAMNE A STATELOR UNITE ALE AMERICII – SINCERĂ, PUTERNICĂ, FASCINANTĂ

Micuța Michelle Obama și-a petrecut copilăria în cartierul South Side din orașul Chicago, împărțind aceeași cameră cu fratele ei, Craig, în apartamentul de la etaj al familiei, jucându-se de-a prinselea prin parc și învățând de la părinții săi, Fraser și Marian Robinson, să spună întotdeauna și fără teamă ceea ce gândește. Peste câțiva ani, viața a îndepărtat-o de casă, purtând-o din sălile de curs ale Universității Princeton, unde a descoperit cum e să fi i singura femeie de culoare dintr-o încăpere, până în biroul elegant dintr-un zgârie-nori de sticlă, unde a lucrat și a fost apreciată ca avocat corporatist – și unde, într-o dimineață de vară, și-a făcut apariția un student la drept, pe nume Barack Obama, dându-i peste cap toate planurile pe care și le făcuse cu atâta minuțiozitate. În această carte, pentru prima dată, Michelle Obama descrie primii ani ai căsniciei sale, când încerca să găsească echilibrul între carieră și ascensiunea rapidă în politică a soțului ei. Ne dezvăluie detalii intime din discuțiile pe care le-au purtat înainte de candidatura lui Barack Obama la președinție și impresii despre rolul pe care ea l-a jucat în campania lui electorală, ca o fi gură populară, dar și foarte des criticată.

Cu un stil narativ grațios, presărat cu umor și cu o sinceritate neobișnuită, Michelle Obama ne oferă o poveste vie din culisele vieții ei, relatând secvențe neștiute despre lansarea istorică a familiei sale pe scena internațională, precum și din viața lor ca familie prezidențială, de-a lungul celor opt ani spectaculoși petrecuți la Casa Albă – în care și-a descoperit propria țară, iar America a descoperit-o pe ea. Povestea mea ne poartă prin bucătăriile modeste din Iowa și prin sălile de bal de la Palatul Buckingham, prin momente de durere sfâșietoare și ambiție fără limite, aducându-ne aproape de sufl etul unei fi guri unice, inova toare a istoriei, în timp ce se străduiește să trăiască autentic, punându-și forța și vocea în serviciul unor idealuri mai înalte. Spunându-și povestea cu sinceritate și îndrăzneală, ne aruncă o provocare nouă, celorlalți: Cine suntem și cine dorim să devenim?

MICHELLE ROBINSON OBAMA a fost prima doamnă a Statelor Unite ale Americii din 2009 până în 2017. Absolventă a Universității Princeton și a Facultății de Drept de la Harvard, doamna Obama și-a început cariera ca avocat la Sidley&Austin, în Chicago, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Barack Obama. Mai târziu, a lucrat la primărie, la Universitatea din Chicago și la Centrul Medical al Universității din Chicago. Doamna Obama a înfi ințat fi liala din Chicago a organizației Public Allies, care e specializată în instruirea tinerilor dornici să urmeze o carieră în serviciul public. În prezent, soții Obama trăiesc în Washington DC și au două fi ice, Malia și Sasha. BECOMINGMICHELLEOBAMA.COM Design copertă: Christopher Brand Fot

More Michelle Obama Books