În 1921, Françoise Frenkel, o evreică din Polonia, își împlinește un vis: deschide La Maison du Livre, prima librărie franceză din Berlin, care atrage artiști și diplomați, celebrități și poeți. Magazinul se transformă într-un refugiu pentru intelectuali, pe măsură ce ideologia nazistă începe să se extindă. În 1935, situația devine din ce în ce mai dificilă, cu vizite frecvente ale poliției și confiscări de carte. Visul lui Françoise este spulberat de Kristallnacht, Noaptea de Cristal, din noiembrie 1938, când sute de magazine și afaceri evreiești sunt distruse. Deși La Maison du Livre este cruțată în mod miraculos, teama de persecuție o forțează pe Françoise să fugă, disperată și singură, spre Paris. Când orașul este bombardat, ea caută refugiu în sudul Franței, ascunzându-se și supraviețuind prin mila unor străini care își riscă viața pentru a o proteja. Publicată în 1945, uitată și redescoperită, aproape șaizeci de ani mai târziu, O librărie în Berlin este o poveste despre supraviețuire și rezistență, despre cruzime și umanitate, povestea unei femei neînfricate a cărei poftă de viață și de literatură refuză să o părăsească, chiar și în cele mai întunecate vremuri.