În Epistola către Efeseni, apostolul Pavel ne descoperă taina lui Hristos, etalând înaintea cititorului planul veșnic al Tatălui, împlinit în lucrarea desăvârșită a Fiului, prin nemărginita mărime a puterii Duhului Sfânt. În cele trei secțiuni ale epistolei – taina lui Hristos (1:3-3:21), strategia lui Hristos (4:1-16) și planul lui Hristos (4:17-6:20) – Pavel ne ajută să înțelegem care este rostul nostru în lume, ca Trup al lui Hristos. În vederea împlinirii acestui plan veșnic, Hristos a pus în mișcare strategia prin care noi să ajungem sfinți și fără prihană înaintea Lui, un Templu sfânt, un Trup prin care Hristos, Capul și Domnul Bisericii să-Și continue lucrarea pe pământ. Apostolul își încheie epistola, subliniind faptul că toate acestea se întâmplă în contextul luptei spirituale. Iată deci îndemnul său: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (6:10, 12). Ca să ieșim biruitori, trebuie să îmbrăcă, toată armura lui Dumnezeu: cingătoarea adevărului, platoșa neprihănirii, râvna Evangheliei păcii, scutul credinței, coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.