Prix Médicis Étranger, Franța, 2010
Premi Llibreter, Spania, 2011
California Book Award, 2008
Grace Paley Price, 2007
Dacă ideea de „eliberare prin scris“ are în ea o sămânță de adevăr, povestirile cvasiautobiografice din acest volum reprezintă cea mai bună exemplificare. Obsedat de imaginea unui tată ciudat, greu de înțeles, care pare să nu-și fi găsit nicăieri locul potrivit, David Vann încearcă să îi traseze traiectoria de viață, pentru a-l înțelege mai bine și pentru a reuși să se împace cu el. Își rememorează mai întâi copilăria, momentele dureroase sau senine petrecute alături de tatăl său ori cu gândul la el. Își imaginează apoi o călătorie cu el în Alaska, unde se retrag amândoi într-o regiune nelocuită, în mijlocul naturii sălbatice, încercând parcă să transforme în realitate atracția dintotdeauna a tatălui față de „spiritul de frontieră“, nostalgia unei austerități care ar fi putut să compenseze viața trăită până atunci în dezordine, egoism și înșelăciune. Cu o intransigență, dar și o ingenuitate remarcabile, băiatul merge până la capăt alături de tatăl său și rezolvă în mod radical nu atât enigma acestuia, cât raporturile sale filiale cu el și conflictul moral devastator din viața tatălui.
Volum tradus în 19 limbi